„Am dezvoltat o viziune ambțioasă în domeniul energiei nucleare, cu cel puțin zece noi reactoare”, a declarat premierul Modi. „Aceasta va include fabricarea echipamentelor și a componentelor în India”, a adăugat el.
Un reactor de fabricație rusă funcționează deja la Kudankulam, în statul Tamil Nadu, în sud, iar altul urmează să fie dat în funcțiune, fiecare cu o capacitate de 1.000 de megawați.
Cele două țări au încheiat în 2008 un acord interguvernamental pentru contruirea altor două noi reactoare în aceeași zonă.
Rusia și India au convenit joi identificarea unui nou loc pentru contruirea altor reactoare.
Vizita președintelui Vladimir Putin în India, prima de la preluarea conducerii Guvernului de către premierul Modi, în mai, intervine în condițiile în care Moscova este în căutarea unor aliați în Asia, pentru a coopera în domeniul energiei și apărării, ca reacție la sancțiunile occidentale pe fondul crizei din Ucraina.
Rusia este în căutarea unor noi piețe pentru reursele sale naturale, în încercarea de a-și relansa economia, care a fost afectată dur de criză și de scăderea prețului petrolului.
Cele două țări au anunțat încheierea a 16 acorduri, dintre care unul privind fabricarea în India a unuia dintre cele mai performante elicopetere ruse de atac, iar celelălalt privind fabricarea unor piese detașabile pentru echipamentul militar în India.
Rusia furnizează 70% din echipamentul militar al Indiei, primul importator mondial de armament convențional. India are în vedere dezvoltarea propriilor capacități de producție de armament.